Cyberpunk - elemente definitorii ale subgenului literar

Ce au în comun William Gibson, Neal Stephenson, Philip K. Dick și Bruce Sterling? Nu e deloc complicat de ghicit – toți patru au fost pasionați de cyberpunk. Unii dintre ei, de fapt, au și stat la baza acestui curent.

Cyberpunkul este un subgen literar al science-fictionului, apărut la începutul anilor ’80, deja suficient de matur pentru a-și revendica locul sub soare – sau, mai potrivit, sub luminile de neon. Și totuși, ce deosebește acest subgen de celelalte ramuri ale SF-ului? Cu toate că e ușor să recunoști o carte sau un film cyberpunk atunci când îl citești ori îl privești, lucrurile devin mai complicate când încerci să determini ce anume îl definește. Pentru a găsi răspunsul, trebuie să descompunem acest subgen în elementele sale definitorii.

Dacă cyberpunkul ar fi o roată zimțată, primul zimț ar fi reprezentat de mediul distopic urban. Megacorporații, inegalitate socială, decadență morală, poluare, disperare, corupție, criminalitate – nu, nu vorbesc despre cartierul Brownsville din Brooklyn, ci despre decorul obișnuit pe care îl întâlnim în majoritatea operelor cyberpunk. Acest element ți se aruncă în ochi încă din primele minute ale unui film sau serial al genului. E suficient să ne amintim de atmosfera din The Running Man, cartea (și filmul) bazată pe scrierea lui Stephen King.

Al doilea zimț ține de estetică – străzi umede, umbrite și pline de pericol; întuneric străpuns de luminile de neon; cerșetori și drogați. Lumina soarelui pătrunde cu greu în orașele întunecate ale tărâmurilor cyberpunkului. Bay City, din Altered Carbon, e primul loc care îmi vine în minte când mă gândesc la această imagine.

Planăm încet spre al treilea zimț: tehnologia. Aceasta nu este străină nici altor subgenuri SF, de la opera spațială la hard sci-fi. Totuși, spre deosebire de multe dintre ele, în cyberpunk domină tehnologiile orientate spre realitate virtuală, spațiul cibernetic, inteligența artificială și implanturile. Tema conexiunii – nu doar fizice, ci și psihice – dintre om și mașină revine obsesiv. The Matrix este un exemplu perfect al acestei simbioze om–tehnologie.

Niciun univers nu ar fi complet fără personajele care îl populează – ele reprezentând al patrulea zimț al roții noastre imaginare. Hackeri, anti-eroi, outsideri, cyborgi, oameni cu implanturi, AI-uri, figuri corporatiste – toate alcătuiesc același furnicar urban. Merită menționat rolul celor din urmă, al reprezentanților megacorporațiilor. Caracteristic multor lucrări cyberpunk este conflictul dintre protagonist (adesea un anti-erou) și corporatiști. Gândiți-vă la IOI din Ready Player One, Arasaka din Cyberpunk 2077 sau Tessier-Ashpool S.A. din Neuromancer. Dacă stau să mă gândesc bine, nu îmi amintesc prea multe opere cyberpunk în care corporațiile să aibă o conotație pozitivă.

Luate separat, niciunul dintre aceste elemente – sau, dacă păstrăm metafora, niciunul dintre acești zimți – nu este caracteristic exclusiv subgenului cyberpunk. Mediul distopic îl întâlnim și în… ei bine, în distopie (firește!). Tehnologia domină practic orice ramură a science-fictionului, poate mai puțin distopia postapocaliptică. Cu toate acestea, atunci când le punem împreună, aceste elemente formează ceea ce recunoaștem instinctiv drept cyberpunk.

Asemenea tehnologiilor, genurile și subgenurile literare nu stau pe loc: ele evoluează, se metamorfozează, mor și revin la viață. Elementele prezentate mai sus ne ajută să identificăm cyberpunkul, dar nici ele nu trebuie tratate ca o constantă. Cum va arăta cyberpunkul în viitorul apropiat – sau chiar în cel îndepărtat – e greu de prezis. Poate ar fi mai bine să ne lăsăm surprinși. Sau, de ce nu, să devenim chiar noi parte dintre cei care vor defini chipul viitorului acestui gen. Curaj și înainte!